Apasa aici pentru a asculta Radio Filadelfia Live

         Directioneaza 2% catre Radio Filadelfia 

 

Advertisement

Tabara Faclia 2009 - Intimitatea nedescoperita
Active Image Poate eşti în pragul de a începe o relaţie de prietenie cu cineva. Cu siguranţă te-ai îndrăgostit şi ai vrea să fii şi tu în rândul celor care nu se plimbă singuri prin parc. Te-ai plictisit să ţii în mâna doar ghidonul de la bicicleta, mouse-ul, chitara, poşeta sau ghiozdanul; ai vrea altceva. Ai vrea să ai pe cineva căruia să îi cumperi o îngheţată de la Mc cu 1.5 ron…

Te aşteptăm în tabără să învăţăm împreună când este momentul să începi, cum trebuie să fii şi ce trebuie să faci ca relaţia ta să nu aibă un sfârşit tragic.
Ce este mai rău decât să ştii că fiecare relaţie frântă a rupt din tine câte o bucată. Te vei trezi; unii s-au trezit dejà; şi îţi vei da seama că nu eşti întreg. Cineva te-a fărâmiţat. Ai ajuns să îţi deteşti uneori propria fiinţă. Probabil te întrebi de ce ai ajuns aici? Răspunsul îţi vine imediat în minte: deoarece nu am găsit persoana potrivită care să mă înţeleagă. Adevărul este, dragul meu, că într-o relaţie nu trebuie să găseşti persoana potrivită, ci tu să fii. Ca să nu fi dezamăgit, dar nici tu să dezamăgeşti, e nevoie să îţi restabileşti principiile. O relaţie de prietenie (iubiţi) nu este o glumă. Nu te poţi juca cu sentimentele unei persoane. Magnifică-i fiinţa umană; nu poţi să o tratezi precum un preş.

Dacă vrei să te apropii mai mult de Domnul şi să îţi defineşti scopurile în viaţă, vino alături de noi în tabăra Făclia să redescoperim adevărata intimitate cu Dumnezeu şi cu aproapele! Vino să parcurgem împreună paşii spre corectitudinea relaţiei cu Dumnezeu, care te va ajuta să ştii când, cum şi de ce să începi relaţia cu cel/cea de care te-ai îndrăgostit.
Daniel Timotei Văsuţ
 
Titlul: Intimitatea nedescoperită
Tema: Corectitudinea intimităţii cu Dumnezeu şi cu aproapele    
Perioada: 6-12 iulie 2009
Localitatea: Izvoarele (Bloaja), com. Cerneşti. Jud. Maramureş


Seminarii de dimineaţă:

Descoperirea intimităţii cu Dumnezeu – Marţi, 7 iulie
Îndrăgostirea, între blestem şi binecuvântare – Miercuri, 8 iulie
Greşelile unei prietenii neînţelepte – Joi, 9 iulie
Fă ce vrei, dar ştii ce faci ? – Vineri, 10 iulie
Dragostea adevărată aşteaptă – Sâmbătă, 11 iulie
 
Programul Taberei:

Trezirea – 8:00

Timpul devoţional personal - 8:30 - 9:00
- fiecare participant, în mod personal va avea părtăşie cu Dumnezeu prin rugăciune, cântare, citirea Bibliei (Biblia, carneţelul, pixul, mintea şi inima deschisă sunt obligatorii)

Micul dejun: 9:00-10:00

Părtăşia de dimineaţă: 10:00 – 12:00
- un timp de laudă şi închinare şi susţinerea seminarului.

Întâlnirea pe grupe de vârstă: 12:00 - 13:00
- participanţii vor fi împărţiţi pe grupe de vârstă (10-12 membrii). Fiecare grupă va avea un lider care va modera discuţiile în vederea aprofundării seminarului, dar şi a anumitor discuţii libere şi relevante, potrivite vârstei membrilor grupei respective.

Prânzul: 13:00 – 14:00

Timp recreativ: 14:00 - 18:00

Cina: 18:00 - 18:50

Părtăşia de seară: 19:00 - 21:00
- un timp de laudă şi închinare; Predică.
- foc de tabără

Stingerea: 23:00

P.S. Înscrierile în tabără se pot face Duminica şi Miercuri la Biserica Făclia, până la data de 1 iulie. Puteţi să descărcaţi atât Formularul de înscriere , cât şi Regulamentul de pe internet.
Donaţia de participare: 30 Lei (este inclus şi transportul)
Vârsta de participare: minim 14 ani !!!

Fiecare participant necesită o adeverinţă de la medicul de familie (clinic sănătos; pentru a-i servi Taberei Făclia)
Contact: 0740-300.479 - Daniel Chiriguţ
Locurile sunt limitate (150)A
 
Comments
Comentariu nou
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Web:
Titlu:
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 
< Precedent   Urmator >

 

 

 

Tarile unde suntem ascultati

Biserici liveHarta SaitStiri audio

Pur si simplu misiune... Bucurestiul Evanghelic Pur si simplu misiune...
Stiri Crestine .ro Fii un misionar... oriunde ai fi. Constanta Evanghelica Biserica Lumina
Brasovul Evanghelic Biblia prin obiectiv Biserica Ta Scoala Internationala de Ucenicie
Hunedoara Evanghelica Dambovita Evanghelica Valcea Evanghelica Argesul Evanghelic

 

Copyright 2008-2012 © Misiunea Crestina Filadelfia. Toate drepturile sunt rezervate. Dezvoltat si gazduit de ProclaMedia.ro