Apasa aici pentru a asculta Radio Filadelfia Live

         Directioneaza 2% catre Radio Filadelfia 

 

Advertisement

Se legalizeaza prostitutia si incestul

Sample Image Noul Cod Penal, care va fi adoptat de Parlament, nu prevede pedeapsa incestului şi prostituţiei. Astfel, actele sexuale dintre două persoane majore, aflate în grade diferite de rudenie nu vor fi considerate infracţiuni decât dacă actele au avut loc fără consimţământul ambelor părţi. De asemenea, prostituţia va putea fi practicată de femei ca mijloc de subzidenţă, fiind considerată infracţiune doar dacă ele au fost constrânse.

Mai mult, actul sexual dintre fraţi, dintre tată şi fiică şi dintre mamă şi fiu nu mai este pedepsit, cu condiţia să fie trecuţi de vârsta de 18 ani. Potrivit Ministerului Justiţiei, acesta susţine că „a renunţat la reglementarea incestului ca infracţiune distinctă, fiind preferată prevederea ipotezelor de incest regăsite în alte infracţiuni de natură sexuală, precum violul”. În privinţa prostituţiei, Ministerul a declarat că „valoarea socială ocrotită prin incriminarea acesteia poate fi aparată eficient şi rezonabil şi prin mijloace nepenale (sancţiuni administrative)” şi “sanctionarea penală a acestei fapte intervine doar dacă este savârşită în mod repetat”.
 
 
 
 
 
Comments
Comentariu nou
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Web:
Titlu:
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 
< Precedent   Urmator >

 

 

 

Tarile unde suntem ascultati

Biserici liveHarta SaitStiri audio

Pur si simplu misiune... Bucurestiul Evanghelic Pur si simplu misiune...
Stiri Crestine .ro Fii un misionar... oriunde ai fi. Constanta Evanghelica Biserica Lumina
Brasovul Evanghelic Biblia prin obiectiv Biserica Ta Scoala Internationala de Ucenicie
Hunedoara Evanghelica Dambovita Evanghelica Valcea Evanghelica Argesul Evanghelic

 

Copyright 2008-2012 © Misiunea Crestina Filadelfia. Toate drepturile sunt rezervate. Dezvoltat si gazduit de ProclaMedia.ro