 “Confruntată cu schimbările culturale, cu criza economică şi cu nevoi umane din ce în ce mai crescânde, lumea noastră este în căutarea unor lideri care să persevereze: care să îşi păstreze caracterul, integritatea şi determinarea. Ni s-a încredinţat o chemare înaltă. Acesta este un timp de mari nevoi şi mari oportunităţi. Nimeni, fie individ sau biserică, nu trebuie să treacă singur prin aceasta. Să ne alăturăm altor lideri, pe măsură cefacem front comun pentru a ne
confrunta cu provocările care ne stau în faţă. Aceasta este responsabilitatea liderilor.” Cuvintele lui Bill Hybels, pastor al bisericii Willow Creek din Chicago şi iniţiator al celui mai important eveniment anual mondial care se desfăşoară pe tematica instruirii în conducere reprezintă o adevărată provocare pentru toţi cei care sunt conştienţi că din ce în ce mai mult lumea are nevoie de lideri adevăraţi, lideri care să ajute creştinii şi Biserica lui Hristos să fie sare şi lumină, având un impact real, pozitiv şi de substanţă asupra semenilor lor. Alături de Bill Hybels, lista vorbitorilor de anul acesta îi include pe: Ken Blanchard, John Maxwell, Tim Keller, Craig Groeschel precum şi alte somităţi în materie de leadership. Deja aflat la a doua ediţie în România, Summit-ul Global de Conducere organizat şi anul acesta de Willow Creek Association în parteneriat cu BIG Impact se va desfăşura în cinci locaţii diferite, după cum urmează:
CLUJ NAPOCA 30-31 OCTOMBRIE BISERICA BAPTISTĂ "MĂNĂŞTUR" str. Ospătăriei nr.10 Contact pentru înscrieri: Mitraş Dudaş tel: 0722353005
Aceasta adresa e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina.
BUCUREŞTI 6-7 NOIEMBRIE BISERICA BAPTISTĂ "SFÂNTA TREIME" str. Prof. Iuliu Valaori, nr.20, sector 3 Contact pentru înscrieri: Oana Crenicean tel: 0726494737
Aceasta adresa e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina.
GALAŢI 20-21 NOIEMBRIE BISERICA BAPTISTA "SFÂNTA TREIME" str. George Coşbuc, nr.30-34 Contact pentru înscrieri: Mihaela Aostăcioaei tel: 0751220700
Aceasta adresa e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina.
HUNEDOARA 27-28 NOIEMBRIE BISERICA BAPTISTĂ "MARANATA" str. Aleea Parcului nr.1 Contact pentru înscrieri: Axenia Viţonescu tel: 0749770442
Aceasta adresa e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina.
TIMIŞOARA 4-5 DECEMBRIE BISERICA BAPTISTĂ "VOX DOMINI" b-dul. Liviu Rebreanu, nr.106 Contact pentru înscrieri: Gelu Paul tel: 0743232660
Aceasta adresa e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina.
ORAR (valabil în toate locaţiile)
Ziua 1 - vineri 13:00 - înregistrare 15:00 - începerea conferinţei 18:00 - pauză 21:00 - încheierea primei zile
Ziua 2 - sâmbătă 9:00 - începerea zilei 2 12:30 - prânzul 15:00 - încheierea conferinţei
COSTUL CONFERINŢEI - 50 LEI
NOTĂ: Costul este pe persoană şi este nerambursabil. Această contribuţie financiară nu este aducătoare de profit, ci reprezintă cheltuielile de organizare, închiriere de echipamente, şi publicare a materialelor aferente. Plata se realizează local, în cazul în care înscrierea se realizează local. Pentru înscrierea pe site, plata se realizează prin transfer bancar, cu titlul DONAŢIE CONFERINŢĂ, în contul fundaţiei BIG - IMPACT:
Titular: BIG Impact IBAN: RO36 BTRL 0130 1205 9236 92XX Banca Transilvania Cluj
|