|
Numele lui Isus acoperit la cererea Casei Albe |
 Decizia Universităţii Georgetown de a respecta cererea Casei Albe de acoperire a monogramei IHS, care reprezintă numele lui Isus, pentru discursul de miercuri al preşedintelui Obama, a provocat critici din partea Societăţii Cardinal Newman şi a studenţilor, care acuză Universitatea de "sacrificarea identităţii ei catolice şi iezuite". Sala în care a vorbit preşedintele american avea diverse embleme, care au fost toate acoperite.
Deasupra capului preşedintelui ar fi trebuit să se vadă monograma IHS, dar ea a fost strategic acoperită. Agenţia CNA a încercat să afle răspunsul de la oficialii Universităţii, dar nici unul nu a fost disponibil. Julie Green Bataille, vice-preşedinte asociat pentru comunicaţii, din cadrul Universităţii Georgetown, a declarat pentru CNSNews că acoperirea numelui lui Isus a fost necesară din motive "logistice". "Georgetown a onorat cererea echipei Casei Albe de a se acoperi toate simbolurile şi însemnele de pe scena Aulei Gaston", a declarat ea. Draperia folosită pentru acoperirea simbolurilor nu era suficient de înaltă, lăsând monograma vizibilă. După Julie a fost "mai respectuos să fie acoperită" şi monograma, pentru ca să nu se vadă "în afara contextului". Pentru aceasta a fost amplasată o placă peste monogramă. Patrick Reilly, preşedintele Societăţii Cardinal Newman, a declarat pentru CNA că decizia Universităţii oferă "un alt exemplu revoltător de Universitate catolică ce îşi sacrifică principiile pentru prestigiu". Studentul Paul Courtney s-a declarat întristat de faptul că Universitatea sa a ales să îşi sacrifice "identitatea catolică şi iezuită" prin acoperirea monogramei. Courtney consideră că "preşedintele Obama nu vroia ca în fotografiile cu el (la ceremonie) să apară vreun simbol care să sugereze că există vreo autoritate mai înaltă decât el". Anul trecut în acelaşi cadru a vorbit Condoleezza Rice (pe atunci secretat de stat), a amintit el, şi nici un element de pe scenă nu a fost ascuns. Sursa: Catholica.ro
|