|
Reprezentanti de seamă ai comunitătilor religioase crestine si musulmane s-au reunit la Geneva pentru un eveniment ecumenic de 4 zile vizând colaborarea între crediciosii celor două religii. Sub titlul „Tranformarea comunităților: Crestini si Musulmani construiesc un viitor comun”, un eveniment organizat între 1 si 4 noiembrie, la Geneva (Elvetia) a adunat reprezentanti ai comunitătilor crestine si musulmane, teologi si practicanti la o consultare privind metodele de colaborare între credinciosii
celor două religii. Evenimentul s-a bucurat de participarea printului Ghazi bin Muhammad bin Talal, care a participat ca trimis special din partea regelui Abdullah al II-lea al Iordaniei, dar si de prezenta Arhiepiscopului Anders Wejryd al Bisericii Luterane din Elvetia. Potrivit publicatiei Faith in Action, ambii lideri au subliniat importanta unui răspuns comun al celor două comunităti religioase în fata provocărilor societătii contemporane. „Teologia noastră nu este identică,” a spus printul Ghazi bin Muhammad bin Talal of Jordan, „dar suntem toti în aceeasi barcă,” evidentiind necesitatea cooperării si a unei bune întelegeri între aparținătorii celor două religii. „Religiile noastre nu pot avea relevanță fără identitate, dar, pe de altă parte, nu pot avea identitate fără relevanță,” a adăugat arhiepiscopul Wejryd, spunând totodată că a fi relevanti pentru oamenii pe care îi intâlneau este partea atât a identitătii profetului Mohamed, cât si a lui Iisus Christos. semneletimpului.ro
|