Radio crestin Filadelfia

Radio Filadelfia

Norvegia: copiii familiei Nan s-au intors acasa

 

Evenimentul reîntregirii familiei Nan, prin revenirea acasă a copiilor preluați abuziv de Barnevernet, Bianca-Mihaela și Dragoș-Dumitru, este trăit, cu emoție, de întreaga comunitate a românilor din Tromsø (Norvegia), care, alături de Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord, s-a strâns în jurul celor doi părinți greu încercați.
Pentru început, vineri, 28 octombrie 2016, în casa lor, împreună cu părintele lor duhovnicesc, Preasfințitul Macarie, Mihaela și Dumitru s-au întărit sufletește, cu spovedanie și rugăciuni de mulțumire, întru bucuria reîntâlnirii cu copiii lor. 

Sâmbătă, 29 octombrie 2016, familia Nan și românii din Tromsø participă la Sfânta Liturghie săvârșită de Părintele Episcop Macarie în cadrul parohiei ortodoxe române locale. Astfel, rugăciunea familială se împletește cu rugăciunea comunitară, de această dată cu mulțumiri aduse lui Dumnezeu pentru izbăvire din încercare. 
Experiența traumatică a despărțirii nedrepte a familiei Nan ne-a readus aminte, într-un mod dureros, de importanța existenței unor comunități unite și puternice în credință. Nădejdea noastră este ca românii din țările nordice și de pretutindeni să redescopere și să păstreze darul neprețuit al unității de neam și credință, darul împreună-pătimirii și al împărtășirii bucuriilor și biruințelor.

 

Familia Nan şi-a luat copiii înapoi. Judecătorii norvegieni au dat în unanimitate sentinţa de reîntregire a familiei

Victorie în instanţă pentru încă o familie de români din Norvegia, despărţită forţat de copii. După un an de suferinţe, soţii Nan şi-au primit înapoi copiii luaţi de autorităţi şi plasaţi într-o altă familie, pe motiv că ar fi fost bătuţi. Este a doua familie de români, după soţii Bodnariu, care învinge astfel Autoritatea pentru Protecţia Copilului din Norvegia.
Ultimul an a fost un adevărat coşmar pentru familia Nan. Dumitru şi Mihaela au stat departe de cei doi copii ai lor, pe care Barnevernet i-a luat şi i-a plasat într-o altă familie, pe motiv că acasă ar fi fost bătuţi. Un tribunal din Norvegia a considerat însă că autorităţile de la Protecţia Copilului au făcut o nedreptate. Familia trebuie reîntregită, au decis judecătorii.

Sentința a fost dată în unanimitate de completul de judecători. (…) Deciziile date de justiția norvegiană ne arată că există, încă, dreptate chiar și în aceste vremi tulburi, dacă dăm dovadă de solidaritate și de împreună-pătimire cu frații noștri și dacă nu capitulăm în fața forțelor care destructurează familia și societatea, a spus părintele Macarie Drăgoi.

Soţii Nan şi-au văzut împlinite astfel toate rugăciunile pe care le-au făcut zi de zi, noapte de noapte, un an întreg.

Dumitru şi Mihaela au rămas fără cei doi copii în octombrie anul trecut. Fetiţa lor a spus că a fost bătută. Aşa că soţii Nan au fost chemaţi la poliţie, interogaţi şi anunţaţi că angajaţii de la Protecţia Copilului i-au luat pe cei mici şi i-au plasat într-o altă familie, la 300 de kilometri distanţă. Părinţii au primit dreptul de a-i vizita câte două ore pe săptămână.

Încercările prin care au trecut familiie Nan și Bodnariu ne-au adus mai aproape unii de alții și ne-au trezit la realitatea dură a provocărilor lumii în care trăim, a spus părintele Macarie Drăgoi.

Decizia în cazul familiei Nan vine la câteva luni după ce şi soţii Bodnariu au învins Barnevernet în instanţă. În iunie, aceştia au reuşit să-i ia înapoi pe cei cinci copii ai lor, ajunşi în custodia autorităţilor. 

 

Sursa: pagina Facebook a Episcopiei Europei de Nord

sursa foto: Episcopia Europei de Nord